am-fost-proasta

Am fost o proasta – stari greu de transpus in cuvinte

Cel mai greu este sa scrii despre lucrurile care te dezamagesc. Nu despre ce te entuziasmeaza, nu despre ce urasti. Caldicelul, calaiul “ sunt starile greu de transpus in cuvinte. Dezumflarea balonului in mod controlat, fara bum, ci cu prin fisuri marunte.

Acum o saptamana va invitam in Piata Universitatii (aici si aici). Acum, vin in fata voastra si va spun ca am fost o proasta. Dar nu din motivele la care va ganditi unii dintre voi.

Am fost o proasta pentru ca am crezut sincer ca romanii s-au saturat de jocul œgasiti raul cel mai mic. Am crezut ca am obosit sa stam cu metrul de masurat metehne si ca nu mai vrem sa ne chinuim si sa ne stricam vederea incercand sa gasim milimetrul care diferentiaza o tabara de alta. Am fost o proasta crezand ca oamenii nu mai vor sa deghizeze fostii monstri si fostele harpii in feti-frumosi salvatori, invesmantati in mantia alb-murdara a cresterilor de salarii si pensii. Paduchii in mesia. Nu, oamenii sunt departe de a fi atins acest punct critic.

Am fost o proasta crezand ca acolo se construieste o insula critica si ca nu vom permite debarcarea miasmelor. Am fost o proasta crezand ca oamenii vor sa respire din nou. Nu, oamenii n-au nevoie de aer curat decat din cand in cand. Daca starea s-ar permanentiza, n-ar sti sa se descurce cu ea.

La fiecare patru ani, ne trezim in fata unei haznale. Cu o ravna patologica, acoperim haznaua cu odorizantele promisiunilor din œplatformele-program. In acelasi timp, operam stergeri in propria memorie. Ne obligam sa uitam pentru a crede din nou. Pentru a putea sa o luam de la capat. Stim despre odorizantele astea si fas-fasurile ca nu sunt din violete din Parma si nici din lemn de cedru libanez. Stim ca sunt toxice, cancerigene, dar ne zicem mereu œlasa, tot mai bine decat mirosul de rahat. Ce s-a intamplat in Piata Universitatii in ultimele aproape doua saptamani a fost doar un instrumentar pus la dispozitia Opozitiei care se apuca linistita sa confectioneze noile glade si noile pickwick.

Am fost o proasta crezand ca nu ne mai dorim nici mirosul pestilential, dar nici odorizantele mincinoase. Acum vad ca vidanjarea nu e dorita. De nimeni. Ar rascoli prea mult, ar sapa prea adanc. Am crezut ca fiecare vine cu o grebla si e pregatit sa se apuce de treaba. As! Adevarul face bataturi in palma si dauneaza grav subventiilor pentru energia termica. Legea lustratiei ne-ar lasa tot cu burta goala si cine mai are chef sa auda lucruri deprimante cand intestinele-i sunt goale? Nu, n-am venit cu greble, am venit cu lopeti gata sa ascundem vechile rani si ne-am intins pielea noua spre noile hacuiri.

Am fost o proasta crezand ca vrem sa-i masuram pe toti cu aceeasi masura. In Piata Universitatii si in vocile care incep sa se individualizeze acolo, unii sunt mangaiati pe crestet, altora li se arata un degetel mustrator, iar celor œde la Putere papusi spanzurate si sicrie. Am fost o proasta crezand ca, de data asta, vom bloca butonul œdelete. Am crezut ca Nastase si Udrea vor fi judecati cu aceeasi masura.

Nu.

Intr-o vreme, s-a resimtit teama de confiscare. Sa nu care cumva sa ne confiste USL. Sa nu care cumva sa ne confiste X, Y, Z. Pana la urma, manifestantii s-au vandut singuri. Si nu unui singur cumparator. Prostitutia unui vis.

Poporul doar s-a plictisit de distributia asta. Asteapta noii calai, asteapta noile minciuni, asteapta visul nou. Revolutionarii din ™89 erau la tratative cu guvernul sperand nu numai revenirea vechilor indemnizatii, ci unele mai grasane. Guvernul a dat ceva (capul lui Baconshi, amanarea taxei auto), iar acum Piata asteapta sa vada cu ce supraliciteaza USL.

Asadar am fost o proasta. Dar am ajuns virgina acasa.

Lasă un răspuns